Burger de peste

Timp de preparare și gătire: 15 min
- 1 Burger DELICIOSO sau GASTRONOMIK
- ulei pentru prăjit
- chiflă
- 1 foaie de salată
- ceapă marinată
- 2 linguri de Oțet balsamic
- 1 castravete murat
- sos de iaurt

MOD DE PREPARARE

Ușor de digerat si gustos, burgerul de pește este masa ideală atât pentru tine cât și pentru copilul tău. Putem folosi crap, somon, păstrăv somonat sau sturion. Se scoate burgerul din congelator, si se lasă puțin la temperatura camerei. Se pune puțin ulei intr-o tigaie. Se prăjește burgerul la foc mediu/mic, câte 3-4 minute pe fiecare parte sau pană ajunge la o culoare arămie, frumoasă.
Pentru ceapa marinată aveți nevoie de: 1 ceapă medie tăiată rondele, 2 linguri oțet balsamic (sau alt oțet), sare și piper după gust, 1 linguriță miere.

Se combină toate ingredientele într-un bol și se lasă ceapa să se marineze cel puțin 1 oră.

Pentru sosul de iaurt aveți nevoie de: 1/4 cană iaurt grecesc, 1 castravete mic, 4 căței de usturoi pisați, 1 lingură zeamă de lămâie, sare și piper după gust.

Se dă castravetele pe răzătoare apoi se scurge zeama. Se amestecă castravetele, iaurtul, usturoiul, zeama de lămâie, sare și piper într-un bol.

Pentru finisarea burgerilor, încălziți un cubuleț de unt într-o tigaie. Se taie chifla în jumătate și se pune la prăjit în untul fierbinte cu tăietura în jos. Se prăjește până până devine aurie și formează crustă. Puneți chifla pe farfurie și pe jumătatea de jos a chiflei puneți sos de iaurt, o frunză de salată, castravetele murat tăiat în felii subțiri, apoi burgerul, fiind urmat de ceapa marinată. Acoperiți cu cealaltă jumătate de chiflă.
Poftă bună!

Inspirații cu Peste

Salată de sturion afumat cu vinegretă de mărar! ingrediente:
1) 180 g sturion afumat feliat Darul Apelor
2) 12 felii de baghetă
3) 1/4 cană ulei de măsline extra virgin
4) 2 linguri de oțet din vin alb
5) 1 ceapă, tocată mărunt
6) 1/4 cană mărar, tocat fin
7) 1 - 1/2 linguri capere
8) 1 salată verde/rucola și (opțional) 1 castravete
9) sare și piper negru măcinat după gust

Metodă de preparare: Prăjiți feliile de baghetă până când sunt aurii și crocante și ungeți-le ușor cu ulei de măsline în timp ce acestea sunt calde. Formați crutoane din feliile de baghetă și puneți deoparte câteva minute. Combinați uleiul de măsline rămas cu oțetul din vin alb într-un castron mic. Se adaugă ceapa, castraveții tocați, mărarul și caperele, apoi se asezonează cu sare și piper după gust. Vinegreta este acum gata. Combinați vinegreta cu amestecul de salată și aranjați frunzele pe un platou, lăsând câteva linguri de vinegretă deoparte. Așezați crutoanele de pâine prăjită, iar după aceea feliile de sturion afumat HEDONIA deasupra crutoanelor.
La final, deasupra feliilor de pește, se presară aproximativ 1-2 lingurițe de vinegretă per porție și se servește. Se poate decora cu lămâie. Poftă bună!
#Hedonia, #LuxuryLiving, #Rețetesturion #darulapelor #thefishsanctuary #sturgeon

AcasaCategoriiCont
Căutare
Contactează-ne prin wapp